Daca e marti, se rade in stil Martian

logo-martienii-mic “Suntem o specie de pamanteni pasionati de teatrul de improvizatie. Am fost contaminati de frumusetea improvizatiei la cursurile organizate de trupa Improvisneyland, pe care le-am urmat in ultimii 2 ani si la care inca participam cu drag, ori de cate ori avem ocazia. Misiunea noastra este sa aducem zambete pe chipurile celor din jur. Pentru asta, lucram intai la propria noastra energie, pe care ne-o antrenam in fiecare marti seara, cand Duhul Improvizatiei se coboara asupra noastra.
Asadar, energia noastra creatoare se “fabrica” martea si suntem apoi capabili sa o „difuzam” in orice zi a saptamanii. Ne place sa sprijinim fapte bune, cauze sociale, orice initiativa menita sa aduca o raza de soare in orice poveste mai intunecata.
Nu suntem actori, ci practicanti amatori, oameni cu meserii diferite in viata de zi cu zi, oameni mari cu responsabilitati, care au ales sa invinga rutina prin forta eliberatoare a improvizatiei.” – Martienii

 

martienii-echipa

 

Cum a inceput calatoria ce s-a transformat in Trupa de Improvizatie ‘Martienii’?

Calatoria a inceput in momente relativ diferite ca timp pentru fiecare dintre noi (in urma cu peste 2-3 ani), insa numitorul comun au fost cursurile de impro organizate de trupa Improvisneyland. Fiecare Martian a parcurs modulele de initiere si de avansati, iar apoi am continuat pe termen lung Laboratoarele tematice lunare, alaturi de trainerii Improvisneyland. Intr-un fel, ne-am mobilizat unii pe altii sa ne inscriem la cursuri, sa ne tinem de ele, sa facem loc dezvoltarii personale in agendele noastre. Intre noi a existat o chimie speciala inca de la inceput, poate si pentru ca ne cunosteam si din imprejurari exterioare cursurilor: eram colegi de munca, prieteni, chiar rude, unii dintre noi. Ideea unei trupe care sa ne reuneasca pe toti a fost a lui Cristi Rosu, trainerul Martienilor, care in ianuarie 2015 a facut o strigare in gasca si a “decretat” seara de marti ca fiind dedicata antrenamentelor. Apoi, in aprilie a venit si primul spectacol de impro caritabil, organizat in Fratelli Espresso Bar, pentru a sprijini cauza Zanei Merciluta. Si de atunci au mai urmat alte si alte spectacole, pentru ca ne-am dat seama ca pe scena se intampla minuni atunci cand Martienii se dezlantuie 🙂

Ce v-ati propus sa realizati pe viitor si unde va vedeti peste 5 ani?

martienii-2In primul rand, vrem sa sprijinim cat mai multe cauze caritabile, imbinand placerea noastra de a (ne) juca si dorinta noastra de a schimba in bine vietile oamenilor.

Apoi, ne propunem sa popularizam cat mai mult curentul acesta al teatrului de improvizatie, pentru ca ni se pare sanatos sa provocam oamenii sa iasa din zona de confort, sa isi descopere fete noi, sa isi permita “luxul” de a gresi, de a fi spontani, creativi, liberi. Si, in sensul asta, incurajam inscrierea la cursurile de improvizatie organizate de Improvisneyland si salutam initiative precum !MPRO – Festivalul National de Improvizatie, editia a treia, unde vom fi si noi prezenti in aceasta toamna si unde ii asteptam pe toti curiosii sa se distreze alaturi de noi!

Nu in ultimul rand, privind pe termen lung, ne-am dori sa devenim ambasadori activi ai principiilor din impro aplicate in zone cat mai diverse, de la business, educatie, training etc., pentru ca de-a lungul timpului ne-am dat seama ca improvizatia este un instrument non-formal extrem de versatil.

Ne place sa credem ca peste 5 ani Martienii vor fi deja atestati drepti niste “Schimba-Lume” 🙂

Care au fost cele mai mari provocari pe care le-ati intampinat sau le intampinati cu Trupa de Improvizatie ‘Martienii’? Cum le-ati depasiti?

In mod clar, cea mai mare provocare este timpul si sincronizarea agendelor. Suntem toti adulti cu joburi serioase, deadline-uri, sedinte, insa asta nu ne-a impedicat sa ne dezvoltam super-puterea de a jongla cu Timpul – ca sa putem investi in antrenamente, pregatiri pentru spectacole, sedinte foto, promovare etc. Aici insa a fost de baza faptul ca intre noi exista un flux de comunicare aproape neintrerupt – iar tehnologia ne ajuta destul de mult in acest sens, pentru ca folosim intens WhatsApp, Facebook, Google Calendar, ca sa ne putem consulta in timp real si alinia programele.

De asemenea, adesea ne confruntam si cu provocarea de a gasi spatii potrivite pentru spectacolele noastre, in principiu din motive de disponibilitate. Insa de fiecare data reusim sa ne mobilizam rapid, sa ne activam agendele si sa gasim oamenii potriviti carora sa le cerem ajutorul. Din fericire, pana la urma planetele s-au aliniat si in privinta asta pana acum, pentru ca am gasit foarte multi parteneri de nadejde. Cei de la Fratelli Espresso Bar, Studio 7A si Godot Café Teatru ne-au gazduit spectacolele din ultima perioada si suntem convinsi ca lista se va extinde pentru cele care urmeaza. Pentru ca avem incredere in Spiritul Martian!

Care au fost sau sunt cele mai mari satisfactii pe care le-ati avut sau le aveti cu Trupa de Improvizatie ‘Martienii’?

O satisfactie imensa este faptul ca am reusit sa construim un grup foarte puternic, pentru ca, dincolo de “chimia” de pe scena, noi suntem foarte buni prieteni si in realitate. Avem un fel de “Personal Board of Advisors” Martian si asta este de nepretuit!

martienii-salveaza-zambeteApoi, Martienii au darul de a face fapte bune si asta ne da o satisfactie interioara incredibila! De exemplu, din donatiile de la spectacolele noastre, am reusit sa strangem fonduri pentru tratamentul stomatologic gratuit al copiilor de la Institutul Oncologic Bucuresti, prin proiectul Zana Merciluta, al Asociatiei Merci Charity Boutique. Ne-au crescut inimile de bucurie cand am aflat ca Martienii au pus umarul la achizitionarea unor coroane dentare si a materialelor cu care lucreaza tehnicienii dentari!

De asemenea, donatiile generoase primite la unul din show-urile Martiene au ajutat la implinirea unui vis, pentru Mihai, un baietel din judetul Olt! Mihai nu si-a dorit o tableta, ca alti copii, ci conditii decente de viata. Recent, prietenii nostri de la Merci Charity Boutique ne-au anuntat ca s-a incheiat constructia baii mult dorite de acest copil, deci, iata, inca un motiv de bucurie!

Nu in ultimul rand, satisfactia noastra personala de zi cu zi este ca, prin toate proiectele Martiene, iesim constant din zona de confort, ne intretinem spiritul ludic si, deci, incercam sa tinem rutina cat mai departe de noi!

Cati membri sunteti in echipa si cum colaborati impreuna?

Suntem 7 martieni, cifra magica, se pare! Improvizatorii sunt: Anca Amariei, Lidia Gantoi, Madalina Savulescu, Bogdan Lazar, Ciprian Stanescu. Trainer este Cristi Rosu, iar artistul grafic, muza si totodata ochiul critic, este Iulia Vasile. Ne-am adunat pentru un principiu – de a invata prin joc, de a ne descoperi si a ne dezvolta personalitatea. Si ne-am gasit intr-un moment providential, in care fiecare avea nevoie de asta in viata personala. Pentru ca avem meserii diferite, ne-am asumat roluri diferite – cele 3 fete de la PR sunt responsabile de promovare, texte si afise, artistul grafic se ocupa de imaginea trupei, specialistul in vanzari ne ajuta cu parteneriate strategice, profesionistul in corporate si public affairs concepe partea de implicare sociala, iar mintea organizata a programatorului ne antreneaza si ne perfectioneaza abilitatile de improvizatori.

martienii-3Cum v-ati cunoscut?

Suntem fosti cursanti si colaboratori ai uneia dintre cele mai longevive trupe de improvizatie din Romania – Improvisneyland. Legaturile s-au creat in timp si s-au consolidat, pentru ca odata ce intalnesti spiritul improvizatiei, nu te mai poti desparti de el si nici el nu te mai lasa. Unii colegi se cunosc de 2, 3 ani sau 4 ani, iar Iulia, muza si admiratorul nostru numarul 1, ni s-a alaturat pur si simplu din pasiune pentru energia care se creeaza pe scena.

 

Cat de importanta vi se pare echipa in dezvoltarea unei idei?

Martienii: Odata ce intelegi improvizatia, intelegi ce inseamna echipa. Una dintre regulile de baza intre improvizatori este ca o scena buna iese atunci cand fiecare pune interesul grupului mai presus de cel personal. Asa ca doar lucrul in echipa a facut ca noi sa reusim, ca amatori, sa bifam 5 spectacole in doar 6 luni de experienta cu scena, sa ajutam la implinirea unor visuri de copii si sa primim aplauze de la peste 100 de spectatori in Godot Cafe-Teatru – locul in care joaca actori precum Cristi Iacob, Ilinca Goia, Marius Manole, Medeea Marinescu si multi altii.

Ce considerati ca a ajutat cel mai mult dezvoltarea Trupei de Improvizatie ‘Martienii’?

Suntem oameni care fac lucrurile sa se intample. Avem un fel de energie creatoare, o determinare inexplicabila pe care simtim nevoia sa o „cheltuim” in folosul altora. Asa ne-am creat o viata paralela, separat de cea profesionala sau cea de familie – o viata in care facem lucruri frumoase doar pentru a face un bine, pentru a smulge un zambet, pentru a bucura sau a ne bucura.

martienii-4

Daca ar fi sa puteti da timpul inapoi si sa faceti ceva diferit, care ar fi acel(e) lucru(ri)?

Probabil ca nu am face nimic diferit. Din momentul in care am stabilit ca joaca noastra de-a improvizatia se va materializa intr-o trupa cu un scop caritabil, totul a decurs firesc. Nu ne-am creat asteptari si n-am facut planuri in mod special. Si am constatat ca este mult mai ofertant sa lasam oamenii sa vina spre noi, fara obligatii, fara restrictii sau conditii. Noi nu avem un „contract martian” care sa ne tina uniti. Sunt doar pasiunea, grija si respectul pe care ni le purtam. Iar „business plan-ul nostru” nu este altul decat sa jucam in beneficiul celor defavorizati. „Return On Investment” este satisfactia lucrului bine facut. E simplu, nu?

Cum reusiti sa va mentineti entuziasmul si energia pentru a continua calatoria pe care ati inceput-o cu Trupa de Improvizatie ‘Martienii’? Ce va motiveaza?

Suntem intotdeauna noi insine. Ne-am expus fricile, nesigurantele, defectele, bucuriile si sperantele, asa ca ne cunoastem si avem incredere unii in ceilalti. Sentimentul acesta de apartenenta, de dorinta de a construi si a fi natural, fara teama de a fi judecat, ne da aripi si convingere ca putem realiza orice ne propunem. Iar cand oamenii pentru care strangem donatii chiar primesc lucrurile de care aveau nevoie si vin sa ne aplaude cu incantare, avem si certitudinea ca facem bine ce facem.

martienii-5

Cam cat timp dedicati Trupei de Improvizatie ‘Martienii’ intr-o zi/saptamana?

Avem cate o repetitie pe saptamana – martea, ca doar suntem Martieni! In rest, vorbim zilnic intre noi, ne povestim patanii, ne incurajam si ne sustinem si in viata personala si profesionala. Atunci cand avem un spectacol important in pregatire, asa cum este Festivalul !MPRO de anul acesta, ne facem temele mai des, citim, cautam inspiratie si ne antrenam alaturi de oameni cu mai multa experienta in impro si peste hotare.

martienii 9Cum impacati viata de improvizator cu viata de angajat full time? (presupundand ca sunteti aganajti full time)

Da, suntem fiecare „carieristi” in alte domenii. Anca si Lidia sunt specialiste in PR pentru corporatii multinationale, Bogdan are responsabilitati si oameni in subordine la cel mai mare jucator de pe piata de telecomunicatii, Cristi este programator iscusit si totodata coleg cu Bogdan in aceeasi companie, Ciprian conduce programe de leadership si trateaza politici economice si de public affairs la cel mai inalt nivel, Madalina are propria afacere in comunicare si dezvoltare de aplicatii digitale, iar Iulia este artist grafic cu multi clienti-companii in portofoliu.

Cu toate acestea, ziua de marti este mereu prioritara in calendarele noastre si avem cu totii nevoie de impro pentru a ne completa rutina agitata. Putem spune ca am devenit dependenti de improvizatie.

 

Cat de important vi se pare sa va acordati si pauze de lucru si vacante? Cat de des reusiti sa le luati?

Este extrem de important sa luam pauze. Chiar si pauze de impro. Pentru a te pastra creativ, este nevoie sa-ti lasi mintea libera o perioada in care sa nu-i ceri neaparat sa fie creativa. Spre exemplu, am organizat un teambuilding in vara aceasta, in Delta, pentru ca am considerat ca echipa se sudeaza si in afara salii de repetitie. A fost timpul nostru dedicat trupei, fara telefoane de serviciu, fara familie sau prieteni. Si ne-am intors cu si mai multa pofta de joc.

Ce activitati intreprindeti pentru a promova Trupa de Improvizatie ‘Martienii’?

Deocamdata avem pagina de Facebook unde anuntam cauzele pentru care jucam, vestile bune despre cum s-au folosit fondurile donate si urmatoarele spectacole. Din cand in cand, ne place sa ne surprindem prietenii cu filmulete de la repetitii, sau pur si simplu momente de impro, create spontan, in locuri neasteptate. In plus, avem un parteneriat cu Asociatia Merci Charity Boutique, in beneficiul careia jucam de multe ori, iar ei ne ajuta sa promovam spectacolele si in presa, dar si in social media. Desigur, si interviuri pe bloguri sau in diverse publicatii ajuta, insa nu urmam o planificare riguroasa de marketing si PR inca, pentru ca ne concentram pe slefuirea “produsului”: calitatea actului de improvizatie!

martienii-6

Dintre aceste activitati, care considerati ca ofera cele mai bune rezultate?

Comunicarea in social media, daca este facuta eficient, cu un concept creativ bine sustinut, aduce rezultate vizibile, rapid. Insa activitatea de promovare nu este scopul nostru principal si reputatia se construieste cu pasi marunti, in timp.

Exista ceva ce ati recomanda in mod deosebit celor care au initiative de antreprenoriat?

Sa isi formuleze foarte bine scopul intr-o singura fraza, care poate incapea pe o carte de vizita. Daca nu reusesc sa faca acest scop clar, inseamna ca nu va fi usor de urmat si comunicat. In plus, nu ar strica niciunui antreprenor sa ia niste cursuri de improvizatie, care ii vor releva lucruri extraordinare despre mintea si capacitatea de adaptare in situatii-cheie. Noi folosim aceste tehnici in fiecare moment din viata de zi cu zi. Chiar si in acest interviu.

 

facebook-verde
Martienii pe Facebook

 


Daca ti-a placut acest material:

contribuie-cu-povestea-ta-s facebook-150 celelalte-povesti
Contribuie si tu cu povestea ta de succes Urmareste-ne pe Facebook Citeste si celelalte povesti
Te costa doar putin timp si dorinta de a-i inspira pe altii si de a-ti impartasi propriile realizari. Fii primul care afla de urmatoarele povesti! Vezi ce am publicat in trecut si inspira-te
acceseaza acceseaza acceseaza

 

Sustine-i si pe altii, dand informatia mai departe: