O calatorie in lumea misterioasa si aventuroasa a The Codex – un escape room care te provoaca

sigla-the-codex Povestea The Codex a inceput la sfarsitul lui 2014, cand cei doi fondatori – Sergiu Prundurel si Catrinel Graepel – au decis sa inceapa o afacere in proaspata si inedita industrie a escape room-urilor.
La momentul respectiv, pe piata din Romania activau doar 5-6 astfel de locatii. Cele cateva vizite in camerele tematice au produs un efect atat de puternic incat cei doi s-au hotarat aproape pe loc sa renunte la joburile si activitatile lor anterioare si sa se aventureze in lumea fascinanta a jocurilor de escape.
Absolvent al facultatii de regie film, Sergiu lucra ca grafician si editor foto-video pentru branduri ca Danone, Red Bull, L’Oreal, LG samd. Dupa 10 ani petrecuti in agentii de publicitate si un portofoliu de clienti de peste 60 de multinationale, Catrinel se hotarase pentru cealalta parte a baricadei, activand ca director de marketing pentru unul din principalii jucatori de pe piata pariurilor sportive. Amandoi visau insa la o afacere proprie, care sa valorifice pe deplin experienta acumulata, talentele fiecaruia si mai ales pasiunea comuna pentru jocuri.

 

vizual central challemge rooms

 

Cum a inceput calatoria ce s-a transformat in The Codex?

Am decis sa infiintam The Codex in noiembrie 2014, dupa cateva vizite la escape-urile care activau atunci pe piata. Aveam deja nenumarate idei pentru tematica jocurilor si decor, astfel ca am pornit aproape imediat in cautarea unui spatiu adecvat, pe care l-am gasit insa cu destul de mare dificultate, abia la inceputul lui februarie 2015. Pe 23 martie am reusit sa deschidem portile, avand 3 camere operationale si diferite atat ca tematica dar si ca durata si stil de joc.

 

Camera The Curse - vizual centralCui va adresati cu The Codex?

Tuturor. Unul din principalele avantaje ale jocurilor de tip escape este ca se adreseaza deopotriva studentilor cat si adultilor, adolescentilor cat si celor trecuti de varsta a doua. Exista bineinteles o limita inferioara de varsta (12-13 ani), datorata mai ales tematicii camerelor, cele mai “thriller-like” nefiind recomandate copiilor.

Pentru ei avem insa un concept dedicat – The Detectives -, dezvoltat special pentru abilitatile, cunostintele si preferintele celor mici, care s-a bucurat de un succes extraordinar pana in prezent, fiind in acest moment unic pe piata prin complexitatea, durata si natura probelor pe care le implica.

Insa orice pasionat de jocuri, de mistere, de provocari ce antreneaza intelectul si oricine isi doreste sa isi petreaca timpul liber intr-un mod inedit, entertaining dar si educational va gasi cu siguranta la noi ceea ce cauta.

Care au fost cele mai mari provocari pe care le-ati intampinat sau le intampinati cu The Codex?

Cred ca primul lucru pe care il putem mentiona la capitolul provocari este suprasaturarea pietei. Daca in noiembrie 2014 pe piata din Bucuresti activau 5-6 operatori de escape, in prezent capitala numara peste 50. Si desi o buna parte din acesti operatori au reusit sa creeze experiente de joc cat se poate de reusite, exista din pacate si exemple de camere aflate mult sub standardul pietei, realizate in graba si cu investitii minime, special pentru a profita de un trend vizibil in crestere.

Din pacate, fenomenul de escape nu este inca foarte cunoscut pe piata locala, prin urmare un client care nimereste pentru prima data la un astfel de operator va pleca profund dezamagit de experienta traita si cel mai probabil se va dovedi extrem de reticent sa incerce din nou.

Ce / cine v-a ajutat sa le depasiti?

Cu toate acestea, suntem aproape siguri ca piata se va “cerne’ cu timpul, iar calitatea si pasiunea investita in acest tip de business va ajunge sa faca diferenta pe termen lung.

Care au fost sau sunt cele mai mari satisfactii pe care le-ati avut sau le aveti cu The Codex?

Cu riscul de a suna ca un cliseu, zambetul, incantarea, strigatele de surpriza si multumirile clientilor nostri reprezinta de departe cele mai mari satisfactii pe care ni le aduce acest business. Pe langa acestea, placerea de a-ti vedea ideile concretizandu-se, libertatea de a implementa orice ne trece prin cap si bucuria priciunuita de finalizarea fiecarui nou concept contribuie din plin la senzatia ca am izbutit sa cream un business reusit si plin de satisfactii.

concurenti la challenge rooms

Ne puteti spune cateva cuvinte despre echipa de la inceput si cum s-a transformat in prezent?

Echipa de la inceput a fost reprezentata exclusiv de noi doi, iar recent am adaugat un nou membru (primul nostru angajat) si cautam sa ne extindem de indata ce vom reusi sa gasim alti candidati potriviti.

Cat de importanta vi se pare echipa in dezvoltarea unei idei de antreprenoriat?

Credem ca este unul din aspectele vitale pentru succesul oricarei afaceri. tocmai de aceea incercam sa nu grabim procesul de recrutare, luandu-ne timp sa cautam persoanele potrivite si fiind constienti ca va urma de asemenea o lunga perioada de training pentru a ajunge la rezultatele pe care le dorim.

Ce calitati credeti ca ar trebui sa aiba un partener de afaceri pentru a putea dezvolta o idee de antre-prenoriat impreuna?

Desi cunoastem amandoi foarte bine teoria conform careia nu trebuie niciodata sa amesteci afacerile cu prietenii ori familia, indraznim sa o contrazicem sus si tare ´üŐ . Suntem prieteni buni de cativa ani, ne intelegem minunat si – poate cel mai important – ne completam reciproc. Fiecare dintre noi dispune de un alt set de skill-uri, insa ne unesc valorile si principiile de munca – aspect care reprezinta in mare parte motivul succesului si armoniei de care ne bucuram in prezent.

can you get away with murder room

 

Ce considerati ca a ajutat cel mai mult dezvoltarea The Codex?

Suntem convinsi ca am inceput acest business la momentul potrivit, dupa ce fiecare dintre noi a acumulat nu numai cunostintele si experienta necesare, dar si convingerea ca nu prea suntem “employee material”. Amandoi am asteptat indelung acea idee unica de business care sa tina cont de pasiunile noastre, care sa ne dea sentimentul ca ceea ce facem nu este un job/o datorie, ci pura placere. Am muncit mult, am sacrificat orice alte activitati pentru o perioada destul de indelungata, insa nu am ajuns in niciun moment sa simtim ca sacrificiul este prea mare sau in van, ci dimpotriva.

Daca ar fi sa puteti da timpul inapoi si sa faceti ceva diferit, care ar fi acel(e) lucru(ri)?

Desi nu suntem superstitiosi, inclinam sa spunem ca nu am schimba nimic, de teama ca orice mica abatere ar schimba deznodamantul de care ne bucuram amandoi in prezent ­čÖé

Cum reusiti sa va mentineti entuziasmul si energia pentru a continua calatoria pe care ati inceput-o cu The Codex?

Din fericire nu este greu deloc ­čÖé . Putem spune cu mana pe inima ca suntem poate printre foarte putinii norocosi care fac exclusiv ceea ce le place. Fiind un domeniu nou si foarte dinamic, fiecare zi reprezinta o noua provocare de a gasi solutii, concepte si idei pentru a ne mentine in top, iar adrenalina, entuziasmul si energia sunt generate in acest proces in mod natural.

Ce va motiveaza?

Ambitia, placerea de a vedea cum ideile noastre prind viata, multumirea de pe fata clientului, satisfactia unui business propriu care prospera si cu ajutorul caruia ne putem incepe fiecare zi cu zambetul pe buze

the curseCam cat timp dedicati aventurii The Codex intr-o zi?

Desi nu planuiam initial, The Codex s-a transformat pe nesimtite in principala noastra activitate si preocupare zilnica, ocupandu-ne in prezent majoritatea timpului, de luni pana duminica, de la prima ora si pana seara tarziu. Suntem constienti ca nu vom putea sustine acest ritm de lucru pentru un timp indelungat, motiv pentru care cautam sa ne largim echipa cat mai curand.

Cat de important vi se pare sa va acordati si pauze de lucru si vacante? Cat de des reusiti sa le luati?

Destul de important, insa pana in acest moment nu prea am reusit sa ne acordam aceste pauze, fiind in continuu proces de extindere si imbunatatire. Lucram in prezent la cel de-al 3-lea concept pentru Challenge Rooms (o inovatie pe piata de escape) si planuim o pauza la scurt timp dupa lansare.

Ce activitati intreprindeti pentru a promova The Codex?

Credem cu tarie ca advertisingul online este cea mai eficienta si cost-effective metoda de promovare, asa ca publicitatea pe retelele de socializare si in motoarele de cautare reprezinta principala noastra strategie de advertising. Aditional, prin specificul industrei, ne folosim destul de mult de word of mouth si constatam cu placere ca majoritatea clientilor noi pe care ii avem au sosit la noi prin recomandare.

Dintre aceste activitati, care considerati ca ofera cele mai bune rezultate?

Word of mouth este de departe cea mai de incredere si mai eficienta unealta de promovare. Pentru a ajunge insa la stadiul in care clientul se transforma de bunavoie si fara niciun incentive intr-un adevarat ambasador al brandului tau este nevoie de multa munca, timp, investitie si atentie la detalii.

conceptul p ecare il pregatim acum pentru challenge rooms

Exista ceva ce ati recomanda in mod deosebit celor care au initiative de antreprenoriat?

Fiind la prima noastra experienta de acest gen nu stim daca am ajuns inca in stadiul de a oferi sfaturi pentru ceilalti. Din experienta insa putem afirma cu mana pe inima ca o astfel de calatorie este cu siguranta mai placuta, mai usoara si mai plina de satisfactii atunci cand domeniul in care activezi tine cont de pasiunile si calitatile de care dispui si depaseste cu mult simpla dorinta de a face profit.

 

facebook-black sigla-the-codex
The Codex  The Codex 
 pe Facebook pe Website

 


Daca ti-a placut acest material:

contribuie-cu-povestea-ta-s facebook-150 celelalte-povesti
Contribuie si tu cu povestea ta de succes Urmareste-ne pe Facebook Citeste si celelalte povesti
Te costa doar putin timp si dorinta de a-i inspira pe altii si de a-ti impartasi propriile realizari. Fii primul care afla de urmatoarele povesti! Vezi ce am publicat in trecut si inspira-te
acceseaza acceseaza acceseaza

 

Sustine-i si pe altii, dand informatia mai departe: